Ce ne face pe noi, oamenii, fericiți? Într-o lume pe repede înainte, cu multe responsabilități, timp și efort limitat, pe ce anume merită să ne focusăm? Ce ne va aduce pe parcursul vieții fericire?

Cel mai lung studiu condus până în prezent pornind de la aceaste întrebări vine de la Harvard, a fost început în 1928 și are 75 de ani în spate.

Răspunsul pe care îl primim de la ei nu are legătură cu averea, faima, sănătatea sau munca foarte intensă. Se pare că cel mai bun predictor al fericirii sunt relațiile armonioase, ele ne păstrează fericiți și sănătoși. Relațiile bune ne protejează în fața neajunsurilor vieții, ne ajută să ne menținem mai sănătoși fizic și psihic, sunt predictori mai buni decât clasa socială, IQ, sau moștenirea genetică pentru o viață lungă și fericită. A avea grijă de corpul nostru este important, însă și grija pentru relațiile noastre ne vor aduce beneficii.

Viața noastră depinde de relațiile pe care le formăm. Incă de la naștere suntem dependenți în totalitate de ceilalți să ne ofere grijă, adăpost, hrană și să ne crească. Chiar dacă pe parcurs devenim tot mai independenți, mereu vom putea realiza mai multe cu ajutorul celorlalți.

A construi relații armonioase de multe ori nu este un lucru ușor, ci mai degrabă complicat, care necesită efort constant și nu ne putem aștepta la soluții rapide care să funcționeze de fiecare dată. Prezența și atenția oferite se traduce printr-o muncă pe tot parcursul vieții, cu beneficii la fel de durabile. O relație bună nu înseamnă o relație perfectă. Inevitabil vor mai apărea păreri diferite, frecușuri sau certuri. Atâta timp cât avem încredere în oamenii apropiați că vor fi acolo, că le pasă, că ne putem baza pe ei atunci când devine greu și putem oferi asta, relația va fi una bună. Se pare că o relație cu atașament securizant ne ajută creierul să se păstreze în formă de-a lungul timpului și că o viață bună se contruiește pe relații armonioase.

Resurse

Vaillant, GE (2002), Aging Well, Boston, Little Brown

Vaillant, GE (2012), Triumphs of Experience: The Men of the Harvard Grant Study

Seara, când stau culcată în pat și îmi termin rugăciunea spunănd: Îți mulțumesc pentru tot ce-i bun, drăguț și frumos, jubilez în sinea mea. Atunci mă gândesc la „ce-i bun” în clandestinitate, la sănătatea mea și la întrega mea ființă, la ce are „drăguț” Peter, la ce-i încă mic și fragil și căruia noi încă nu îndrăznim să-i dăm un nume, iubire, viitor, fericire, și la „ce-i frumos”, asta însemnând lumea, natura și frumusețea amplă a întregului, a tuturor lucrurilor frumoase împreună.

Atunci nu mă gândesc la toate nenorocirile, ci la frumusețea încă prezentă. În asta constă în bună măsură diferența dintre mama și mine. Sfatul ei împotriva melancoliei este: „Gândește-te la toate nenorocirile din lume și fii fericită că nu treci tu prin ele”. Sfatul meu este: „Ieși afară, mergi pe câmp, în natură și soare. Ieși afară și încearcă să regăsești fericirea în tine. Gândește-te la tot ce-i frumos în tine și în jurul tău și fii fericită”.

Asta spune Anne Frank la vârsta de 15 ani în jurnalul ei, in 1944, după aproape doi ani în care a stat ascunsă împreună cu alți 7 oameni pentru a nu-și pierde viața fiind toți evrei. Doi ani în care nu a ieșit deloc din clădire, trăiau cu frică și în mare liniște, mâncarea era puțină și proastă, relațiile tensionate și distracțiile lăsau de dorit.

Cu toate acestea, ea se simte recunoscătoare pentru tot ceea ce are, vede abundența din jurul ei. În momente dificile, cel mai util pentru noi este să ne tratăm cu bunătate, compasiune, grijă și să ne concentrăm atenția înspre acțiune. Când lucrurile merg bine, este recomandat să ne bucurăm și să aratăm recunoștință sau gratitudine.

Noi oamenii avem o tendință înăscută de a fi mult mai atenți la aspectele negative din jurul nostru. În trecut ne-a fost de mare ajutor, însă în prezent această tendință vine cu multe costuri. Putem invăța să echilibrăm balanța și să le dăm mai multă putere aspectelor pozitive.

Abilitatea de a fi recunoscător are efecte pozitive în viața noastră pentru că ne ajută să vedem clar aspectele frumoase, întărește relațiile pe care le avem și este o caracteristică pe care o au în comun persoanele fericite.

Vă provoc să fiți mai atenți la ceea ce merge bine, să laudați și să mulțumiți persoanelor din jur, să simțiți mai des bucuria lucrurilor mici. Puteți seara să vă alocați puțin timp pentru a fi atenți la aspectele pozitive din zi, le puteti nota într-un jurnal, puteți face o colecție de bilețele care să le curpindă. Vă provoc să vă sărbatoriți micile și marile victorii, de la un raport pe care l-ați tot amânat și în sfârșit e gata, pană la onomastice, promovări, succesul unui proiect. Vă provoc să fiți mai atenți la oamenii din jur, să le zâmbiți, de la persoana care vă servește în magazin, până la colegi, vecini, părinți, parteneri, copii.

Oare cum s-ar schimba viața noastră dacă noi și cei din jur am fi mai recunoscători?

Atitudinea față de psiholog s-a schimbat semnificativ în ultimii ani, oamenii încep să fie deschiși la ideea de a-și analiza viața și a găsi soluții practice care să ii aducă mai aproape de dorințele și scopurile lor. Terapia le oferă un context în care să se simtă în siguranță cu ei inșiși, gândurile și emoțiile lor, să le înțeleagă și să le gestioneze mai bine.

Majoritatea persoanelor fac acest pas într-o perioadă în care se simt vulnerabili, realizează că anumite aspecte nu îi mai mulțumesc, vor să își dezvolte anumite arii, sau aleg să investească și altfel în propria persoană. Ei vor schimbare.

Cei cu care interacționez în cadrul cabinetului conștientizează această nevoie/dorință de schimbare și trec la următorul pas – acțiunea. Uneori drumul e dificil, schimbarea cere timp, efort, implicare și tocmai din aceste motive consider că oamenii cu care lucrez sunt puternici. Ei au capacitatea de a conștientiza, dorința de a schimba ceva și a se dezvolta, caută resursele pentru a face asta și depun efortul necesar pentru a-și atinge obiectivele.

Din moment ce nu trăim într-o lume perfectă, oricât de OK ai fi tu ca om, nu ai TOATE resursele/informațiile/vederea de ansamblu pentru a face față OPTIM la ORICE îți aduce viața ta.

De fiecare dată, înainte de a ajunge la psiholog, persoanele încearcă diverse strategii care au rezultate mai puțin satisfăcătoare. Einstein spune că „nu putem rezolva o problemă cu acelaşi mod de gândire care a creat-o.” Atunci când o situație neplăcută se tot repetă, intram într-un cerc vicios și folosim strategiile la care avem acces, nu neapărat pe cele optime. De aici pot apărea vulnerabilitățile.

Psihologul și psihoterapeutul are o armă diferită, el/ea nu se bazează pe propria viață în cabinet, ci pe niște legi ale comportamentului, emoției și gândirii. Le-a învățat în cei 3 ani de facultate, 2 ani de masterat, cațiva ani de formare pe psihoterapie, anii de muncă efectivă, workshop-uri, prelegeri, formare continuă și sute de ore pentru dezvoltare personală. Prin interacțiunea cu el/ea ai acces la toate acestea.

Într-o lume în care suntem presați aproape constant să fim buni și foarte buni, în care ne ascundem emoții, gânduri și ne controlăm comportamente, cred că este dovadă de putere, chiar curaj să accepți că ești într-un punct în care ți-ar prinde bine niște suport și apoi să îl cauți. Ce e mai ușor oare: să fugi de o problemă sau să o confrunți?

Tocmai am terminat de citit o carte despre limitările pe care ni le impunem. Autorul este scriitor și scenarist și povestește o parte din experiența proprie într-o carte de nonfictiune.

Observ atât la nivel personal, cât și în interacțiunea cu clienții mei că avem destul de multe momente în care o parte din noi și-ar dori să aleagă un anumit drum, dar anumite limitări autoinduse blochează accesul sau îl întârzie considerabil. Drumul nou ales presupune muncă constantă și poate fi legat de schimbarea stilului de viață, o idee de afacere sau activitate, învățarea a ceva nou, decizii importante sau altele cu care vă confruntați. Limitările apar de cele mai multe ori din nesiguranță, neîncredere în forțele proprii, procrastinare, minimizarea câștigului de orice fel pe care îl putem obține.

Ultima pagină a cărții mi s-a părut utilă pentru a aborda acest drum și cred că cel mai util ar fi să împart ideea lui:

„Te-ai născut scriitor? Ai fost pus pe pământ pentru a fi pictor, om de știință, un aducător de pace? Într-un final întrebarea poate fi răspunsă doar prin acțiunile tale.

Fă asta sau n-o face.

Poate ajută dacă gândești în următorul fel. Dacă e menit că tu să găsești leacul pentru cancer, să scrii o simfonie sau să înțelegi fuziunea la rece și tu nu o faci, nu numai că te rănești, dar te și distrugi. Îți rănești copiii. Mă rănești pe mine. Rănești planeta.” *

Limitările pe care ni le autoimpunem aduc diferențe între ceea ce am putea face/ceea ce am putea fi și ce facem/suntem. Cu cât avem mai multe limitări, cu atât aceste diferențe se măresc. Acest proces poate aduce cu el frustrări, emoții negative, neajutorare.

Putem alege oricând să depunem efortul, să ne asumăm riscul și să scădem diferența. Oricât de mic ar putea fi proiectul început, el poate aduce satisfacții mari și pe termen lung. Te încurajez să începi (chiar dacă cu pași mici) și să găsești resursele care să te susțină pe drumul ales.

*Steven Pressfield – The War of Art, Break through the blocks and win your inner creative battles.

De multe ori dupa o zi plina de sedinte ma simt uimita, chiar incantata de complexitatea creierului uman si de marea putere pe care o poate avea asupra vietilor noastre.

Fiecare dintre noi, din primele zile de viata pana in prezent (dupa zeci de ani poate), facem colectie de experiente. Unele placute pe care vrem sa le pastram cat de mult, altele mai putin placute sau chiar traumatice care mai ies la iveala uneori si nu stim cum sa le reducem la tacere.

Toate experientele traite ne formeaza un soi de ochelari prin care noi incepem sa vedem lumea, viata, ceea ce se intampla in jurul nostru. Unii ochelari sunt foarte utili, pe cand altii „ne ajuta” sa ne autosabotam, uneori chiar fara sa o stim.

Procesul terapeutic se invarte exact in jurul acestor ochelari. Suntem acolo pentru a-i vedea exact asa cum sunt, pentru a observa ce consecinte au asupra vietii, pentru a face o diferentiere intre cei utili si cei care aduc cu ei dificultati, iar apoi pentru a-i optimiza si folosi mai cu spor pe viitor.

Avem ochelari diferiti, dar si multe nevoi comune. As accentua una anume, faptul ca toti ne dorim sa fim acceptati ca oameni valorosi intr-un mod autentic. Cred ca asta am putea invata si apoi viata ar prinde culoare, ne-am putea asuma mai multe riscuri si nu am mai fi blocati de fricile noastre (de esec, de o evaluare negativa, de gandurile care ne spun ca nu suntem indeajuns de buni, etc.).

Orice tip de ochelari merita optimizat, mai ales cei care aduc emotii de anxietate, deprimare, rusine, dezamagire sau lipsa de sens. Tu ce faci pentru ochelarii tai?

Haide sa iti spun un secret! Tu alegi cum anume sa te simti. Tu si nimeni altcineva, nimic altceva. Tu esti singura persoana care are posibilitatea sa te faca sa te simti intr-un anumit fel sau in altul.

Suna bine, nu? O persoana sceptica ar cataloga ce am scris mai sus ca fiind basme, idilic, total neadevarat. Si daca se inseala? Daca avem cu adevarat posibilitatea de a ne cunoaste mai bine si a ne controla emotiile mai eficient? Daca am putea sa ne dezactivam emotiile foarte neplacute si sa ne activam in acelasi timp pe cele care ne ajuta sa ne bucuram de viata noastra si sa fim linistiti? Sau cel putin o emotie care sa fie suportabila, sa fie controlabila si careia sa ii luam puterea, diminuand-o.

Si putem face toate astea pentru ca am fost inzestrati de la nastere cu o arma extrem de puternica si importanta. Arma de care vorbesc se numeste gandirea si toti o avem. Am fost invatati multi ani de-a randul sa gandim irational, gresit si sa stim foarte bine cum anume sa ne sabotam, sa ne pastram emotiile negative foarte aproape de noi si sa le multiplicam. Putini am invatat cum sa ne simtim in marea parte a timpului linistiti, calmi, multumiti de noi, increzatori, entuziasti. Stim cum sa ne implicam in activitatile pe care le facem, cum sa fim prezenti in relatiile pe care le formam cu oamenii din jur si cum anume sa ne bucuram de placerile noastre?

Vestea buna este ca putem invata toate astea. Nu e un drum drept si usor, dar de cate ori in viata realizam lucruri cu adevarat importante intr-un mod facil si simplu? Probabil de prea putine ori.

Oamenii cu care eu lucrez stiu definitia prostiei si si-o asuma. Prostia inseamna sa fac de fiecare data acelasi lucru si sa ma astept la rezultate diferite. Acum ai aflat un secret si o definitie importanta. Ce faci cu informatia asta?

Procrastinarea inseamna in termeni simpli amanarea a ceea ce avem de facut. De cate ori nu ni se intampla sa preferam sa facem orice altceva inafara de ceea ce avem de facut? In loc sa fac raportul cerut de sef in ziua de sambata, prefer sa ma uit la un film, sa fac ordine in casa, sa citesc, sa gatesc, sa spal vase, sa fac activitati care in mod normal nu imi prea plac, numai raportul nu.

Putem gasi foarte multe scuze bune atunci cand procrastinam, printre care:

* nu am toate datele pentru a face ceea ce am de facut,

* parca nu am starea emotionala necesara sau nu am chef,

* sunt prea obosit si nu voi face o treaba prea buna

* nu am timp suficient pentru a termina treaba si atunci mai bine o las pentru atunci cand voi avea.

In momentul in care ne spunem toate scuzele si ele ne sustin decizia de a amana, ne gandim ca sigur va aparea in viitor un moment care va fi mult mai bun si limitarile vor fi mai putine. De cate ori insa nu ajungem sa ne spunem: data viitoare voi incepe din timp, nu mai las niciodata ceva important pe ultima suta de metri, se pare ca nu exista acel moment perfect si tot va trebui sa termin ceea ce am de facut.

O varianta buna pentru a fi mai organizati este stabilirea unor termene limita, sau deadline-uri. Ati observat insa vreodata ca ne este mai usor sa ne incadram intr-un termen limita setat de altcineva decat in situatia in care noi ne-am setat acest termen? Se pare ca aceasta tendinta este una universala, insa putem sa o ajutam in asa fel incat sa ne fie mai bine atunci cand respectam termenul, indiferent cine anume l-a setat.

In primul rand am putea sa ne recompensam pentru fiecare efort facut si pentru fiecare actiune pe care am realizat-o la timp. O alta strategie e sa legam o activitate placuta de realizarea sarcinii: doar dupa respectarea termenului imi dau voie sa ma bucur de activitatea placuta, nicidecum inainte. O a treia varianta ar fi apelul la o pedeapsa pe care sa ne-o autoadministram atunci cand nu respectam deadline-ul. Pedeapsa poate sa ia forma privarii de la ceva ce ne place (acces la televizor, la serialul preferat, o prajitura) sau poate sa fie ceva ce in mod normal evitam (o activitate casnica neplacuta, recunoasterea publica a faptului ca nu am respectat termenul setat, etc.)

Ne-ar ajuta foarte mult sa tinem minte ca pofta vine mancand si ca de cele mai multe ori este mai greu sa incepi ceva anume decat sa il realizezi in totalitate.

Un alt cost major pe care il avem atunci cand procrastinam este faptul ca gandul ne tot fuge la ideea ca ar trebui sa facem altceva, nu ceea ce facem acum. Asadar, fie ca ma uit la un film, realizez o sarcina gospodareasca sau ma relaxez, nu voi putea fi 100% prezent acolo si nu ma voi putea bucura de acea activitate deoarece mintea imi fuge la faptul ca am altceva de facut. Asadar, din nou pierd. O alta modalitate ar fi sa termin ceea ce am de facut si apoi sa ma bucur de timpul pe care il am liber si sa realizez o sarcina pe rand, fiind prezent acolo.

Procrastinarea ne bate la usa de multe ori si noi ne spunem ca nu e atat de importanta, ca avem timp si nu e nevoie sa facem acum. Ceea ce propun eu ar fi ca in timpul urmatoarei luni de zile sa ne comportam exact la fel ca si cei eficienti si sa incercam sa nu mai procrastinam. Sa vedem pe propria piele care sunt avantajele lucrului facut la timp, sa prindem incredere in abilitatile pe care le avem si in faptul ca putem lupta cu procrastinarea. Eu am inceput drumul propus, oare cine mai accepta provocarea timp de o luna?

O mare parte dintre noi vedem sfarsitul de an ca o incheiere a unui ciclu si inceputul de an ca un inceput de drum. Unii dintre noi ne propunem intr-un fel sau altul sa facem anumite schimbari, sa ne atingem diverse obiective pentru a ne simti mai bine, pentru a fi mai realizati profesional sau mai sanatosi.

Tu ce ti-ai propus pentru 2014?

Pentru a ne atinge obiectivele propuse uneori este nevoie sa invatam sau sa ne optimizam anumite abilitati sociale, de comunicare, de rezolvare a problemelor sau a conflictelor aparute. Alteori este nevoie sa invatam cum sa ne relaxam mintea si corpul, cum sa fim mai atenti la prezent si sa ne bucuram de ce avem AICI si ACUM. In anumite situatii este util sa stim cum sa gasim un echilibru intre viata personala si cea profesioanala si sa stim cum sa stabilim limite clare si realiste intre cele doua. Sau poate este autocunoasterea propriei persoane elementul care ne-ar ajuta sa ne atingem obiectivele setate, sa intelegem mai bine de ce facem diverse lucruri, care ne sunt tiparele de gandire si de comportament, de ce reactionam puternic atunci cand cineva face un lucru cu care nu suntem de acord si cum putem face sa schimbam comportamentul, stilul de gandire si emotiile pe care le simtim noi si cei din jurul nostru.

Optimizarea personala si autocunoasterea sunt arme foarte puternice care te pot aduce mai aproape de persoana care iti doresti sa fii. Poti invata sa te simti mai bine, sa fii mai performant, sa ai relatii mai bune cu cei din jur si sa te bucuri mai mult de viata ta! Fa primul pas si apoi urmatorii pentru a aduce in viata ta schimbarile pe care le doresti!

Zilele trecute am fost contactata pentru un interviu referitor la profesia de psiholog si psihologie. Desi initial am fost mai sceptica, o parte din intrebari mi s-au parut chiar pertinente si  surprind unele aspecte care nu sunt neaparat cunoscute despre psiholog si psihologie.

Cred ca unele raspunsuri ar putea fi utile pentru cei care ajung din diverse motive pe acest site si de aceea am hotarat sa il public pentru ei.

1. Ce ne puteti spune despre dumneavoastra si domeniul  pe care il studiati? Aveti o definitie personala a PSIHOLOGIEI?

Despre mine as putea sa va spun ca sunt o persoana orientata inspre latura sociala, imi place sa cunosc oamenii si sa inteleg comportamentul, emotiile, ganduri fiecaruia. Domeniul pe care l-am studiat si il studiez in continuare (fiind un domeniu in care inveti toata viata), adica psihologia, este o stiinta care nu te lasa sa te plictisesti, care iti ofera o grila prin care sa intelegi ce inseamna om, emotii, comportamente, sa te dezvolti cat mai mult ca persoana si sa ajungi cat mai aproape de cel/cea care iti doresti sa fii. Psihologia ca stiinta se refera in principal la studiul procesele psihice si al  comportamentului uman si este focalizata pe doua domenii mari: sanatatea si boala.

2. Cum arata omul de astazi din punct de vedere al perceptiei vietii, familiei, prietenilor? (Ce il influenteaza?)

Citește continuarea →

In Romania intalnim de multe ori persoane care nu inteleg intru totul ce inseamna un psiholog si ce anume face el. Replica “ Nu ma duc la psiholog, doar nu sunt nebun !” este prima bariera cu care cei din acest domeniu trebuie sa lupte. Desi in ultima perioada se realizeaza multe campanii de constientizare a unor tulburari (de exemplu Autismul, Schizofrenia), cunoasterea atributiilor psihologului nu sunt indeajuns promovate.

Cel mai important lucru cred ca este diferentierea intre un psihiatru si un psiholog. In primul rand, psihiatrul are la baza studii in domeniul medicinei, iar psihologul a terminat o facultate de psihologie dupa care a continuat cu diverse cursuri de formare pe o anumita scoala de psihoterapie. Psihiatrul este persoana care poate prescrie medicamente, cum ar fi antidepresive, anxiolitice si altele, pe cand psihologul nu are de-a face cu prescrierea de medicamente. La psihiatru ajung de cele mai multe ori cazurile grave cum ar fi cele de Schizofrenie, tentativele de suicid, pe cand psihologul lucreaza cu cazuri mai putin grave. Psihiatrul isi bazeaza tratamentul pe medicatie, pe cand psihologul vorbeste cu clientul, tinteste factorii care stau la baza problemei, factorii care o mentin si aplica interventii pe baza literaturii de specialitate.

Am intalnit persoane pentru care apelul la un psiholog atunci cand nu au putut depasi un obstacol a fost vazut ca un semn de slabiciune din partea lor. Au preferat in acest caz sa vorbeasca cu un prieten, o ruda. Asemanarea dintre un prieten/o ruda si un psiholog este ca amandoi vor sa ajute. Diferentele sunt date de modul in care o fac. Daca persoana apropiata va oferi un sfat in functie de experientele lui trecute, interesele pe care le are, personalitatea lui, un psiholog se va baza pe studiile universitare pe care le are in spate, literatura de specialitate pe domeniul respectiv, experienta lui ca psihoterapeut. Uneori sfatul persoanelor apropiate poate fi benefic, iar alteori apelul la o persoana specializata cum ar fi psihologul poate face o diferenta majora in starea ta de bine, calitatea vietii si resursele care le ai pentru a trece de obstacol.

O arma foarte puternica pe care o are psihologul este aceea ca iti poate asigura confidentialitatea. Astfel, informatiile pe care le oferi sunt protejate si nu exista riscul ca terte persoane sa le afle.